SURSE DIICOT Iași a dat BUZNA în sediul unei PUBLICAȚII DE PRESĂ - Un reporter este SUSPECT de pornografie infantilă iar două persoane REȚINUTE

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 14-09-2021 10:49
Actualizat: 14-09-2021 11:00

Procurorii DIICOT Iași au descins, luni seară, la sediul publicației Bună Ziua Iași (BZI) unde au făcut percheziții, au ridicat mai multe calculatoare dar și pe un reporter al publicației, totul în legătură cu un material al acestuia privind o faptă de pornografie infantilă, afirmă surse judiciare pentru STIRIPESURSE.

Potrivit surselor citate, la momentul difuzării acestei știri, doi bărbați sunt reținuți de DIICOT Iași pentru fapta de viol și pornografie infantilă, respectiv cu copila care apare în filmările date de către publicație în cadrul materialului.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul...

Sursele citate explică pentru STIRIPESURSE că publicației i-a mai fost atrasă atenția și în trecut să nu mai difuzeze materiale cu caracter pornografic, mai ales dacă acestea includ minori, acest lucru intrând sub incidența legii penale.

Cu toate acestea sursele citate nu pot preciza dacă în afară de reporterul care a semnat materialul ce conținea videoclip explicit cu conținut pornografic infantil mai sunt vizate și alte persoane din structura publicației de presă ieșene.

În acest context în dosarul celor doi bărbați a fost ridicat, luni seară, autorul materialului ce conținea video cu caracter pornografic infantil pentru audieri.

Citește și: Poziție FERMĂ a șefului DNA în fața judecătorilor din CSM - Respinge ALEGAȚIILE acestora....

Aceleași surse arată că după ce i s-a adus la cunoștință autorului materialului că este suspect pentru fapta de pornografie infantilă în sensul distribuirii de material pornografic cu minori, acesta a fost lăsat să plece fără ca procurorul de caz să stabilească o măsură preventivă în cazul său.

Cei doi bărbați reținuți vor fi prezentați marți unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.