Cine sunt europarlamentarii români care au votat pentru recunoașterea căsătoriilor gay

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 14-09-2021 12:25
Actualizat: 14-09-2021 20:45

Într-o rezoluție referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE (adoptată cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri), Parlamentul European subliniază că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniune.

Citește mai multe despre rezoluția adoptată în Parlamentul European.

În ceea ce privșete europarlamentarii români, cei de la USR-PLUS au votat masiv pentru: Dacian Cioloș, Alin Mituța, Dragoș Pîslaru, Nicu Ştefănuță, Ramona Strugariu și Dragoș Tudorache. Doi europarlamentari  USR PLUS s-au abținut Vlad Botoș și Vlad Gheorghe, informează CaleaEuropeană.

La capitolul voturi împotrivă, singurii eurodeputați din partea grupului Socialiștilor și Democraților Europeni care au votat contra sunt opt europarlamentari PSD: Carmen Avram, Dragoș Benea, Tudor Ciuhodaru, Maria Grapini, Claudiu Manda, Dan Nica, Rovana Plumb și Mihai Tudose.

Deși inițiată de grupul PPE, rezoluția s-a lovit de opoziția a nouă eurodeputați români din grupul popularilor europeni: doi de la PMP (Traian Băsescu și Eugen Tomac), șase de la PNL (Vasile Blaga, Daniel Buda, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Marian-Jean Marinescu) și unul de la UDMR (Lorant Vincze).