Echipa italiană de fotbal Cagliari s-a despărţit de antrenorul Leonardo Semplici

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-09-2021 16:50

Echipa italiană de fotbal Cagliari, cu un singur punct luat în trei etape disputate până acum în Serie A, a anunţat demiterea antrenorului Leonardo Semplici marţi, la doar câteva ore după ce Hellas Verona a luat aceeaşi decizie cu Eusebio Di Francesco, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În comunicatul privind despărţirea de antrenorul principal şi de echipa sa, clubul i-a mulţumit acestuia pentru salvarea de la retrogradare sezonul trecut, când Cagliari a ocupat locul 16.

După remiza cu Spezia (2-2) din prima etapă, Cagliari a pierdut (4-1) cu AC Milan, apoi acasă în weekend-ul trecut cu Genoa (2-3) după ce a condus cu 2-0. Cu un singur punct, clubul este pe locul 17 (din 20) şi va juca în etapa a 4-a contra celor de la Lazio (locul 7), la Roma, duminică.

La Cagliari evoluează mijlocaşul român Răzvan Marin.