Ghiozdane cu rechizite pentru elevi după Sfânta Liturghie de pe Dealul Chiciora

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 14-09-2021 23:06

La baza Crucii de pe Dealul Chiciora, în apropierea comunei Godeanu, județul Mehedinți, se oficiază de două ori pe an Sfânta Liturghie, în vinerea de după sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena – ciumarca satului Godeanu și pe 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci.

Crucea, de aproximativ 35 de metri înălțime, a fost înălțată de Episcopia Severinului și Strehaiei.

Marți, de Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie pe Dealul Chiciora.

„Crucea aceasta a fost înălțată aici precum Sfântul Constantin cel Mare a înălțat Crucea Domnului pe stindarde când a văzut pe cer Semnul Sfintei Cruci și lângă el scris ‹prin acest Semn vei învinge›”, a spus Episcopul Nicodim, ctitor al proiectului finalizat în 2018.

La finalul slujbei de marți, ierarhul a împărțit elevilor prezenți câte un ghiozdan cu rechizite.

Crucea a fost ridicată în memoria mamelor eroine care au rămas văduve în timpul războaielor, dar și pentru a marca locul unde, cu șase secole în urmă, credincioșii din satele apropiate se adunau la rugăciunea instituită de Sfântul Nicodim de la Tismana pentru izbăvirea de ciumă, informează Episcopia Severinului.