Pe străzile Timişoarei a avut loc o procesiune cu moaștele Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 15-09-2021 13:46

Pe străzile Timişoarei a avut loc marţi o procesiune cu moaștele Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului. Participanţii au purtat în mâini lumânări aprinse, conform basilica.ro

Au fost prezenţi credincioşi, monahi, monahii și tineri din ASCOR și de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză, care s-au rugat şi au intonat cântări religioase.

Procesiunea a început şi s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană. Programul liturgic a continuat cu slujba Utreniei, iar la miezul nopţii cu Sfânta Liturghie.

Mitropolitul Ioan şi Episcopul vicar Paisie Lugojanul au însoţit pelerinii pe tot parcursul procesiunii.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara.

După 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, în 6-7 octombrie 1956, la Timișoara, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării, anul acesta împlinindu-se 65 de ani de la acel eveniment.