Un copil de 5 ani a fost lovit de o maşină, în Hunedoara

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-09-2021 19:38

Un copil de cinci ani, din municipiul Hunedoara, a fost lovit miercuri după-amiază de o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani, din localitate, victima, care a traversat strada printr-un loc nepermis, fiind transportată la spital, anunță Agerpres.

Potrivit IPJ Hunedoara, accidentul a avut loc pe strada Mureşului din municipiu, iar copilul a traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost lovit de autoturism.

"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă", a precizat IPJ Hunedoara.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar acesta a arătat că şoferul nu consumase alcool.