Decizie fără precedent în Peru. Trupul lui Pol Pot din Anzi va fi incinerat pentru a evita venerarea lui după moarte

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 17-09-2021 16:40

Congresul din Peru a adoptat joi seara un proiect de lege pentru a-l incinera pe liderul istoric al gherilei maoiste Calea Luminoasă, Abimael Guzman, decedat sâmbătă în închisoare, şi a închis astfel controversa legată de rămăşiţele acestuia, informează vineri AFP preluat de agerpres.

Legea autorizează sistemul judiciar, judecătorii şi procurorii să decidă cu privire la ce soartă să aibă trupul unei persoane condamnate pentru terorism, care moare în închisoare în timp ce îşi ispăşeşte pedeapsa, 'în caz de posibilă atingere adusă securităţii şi ordinii publice'.

Proiectul de lege a obţinut 70 de voturi pentru, 32 împotrivă şi 14 abţineri, în timpul unei şedinţe plenare transmise de postul de televiziune al Congresului. El urmează să fie promulgat de executiv.

Cadavrul fostului lider de gherilă, decedat de o pneumonie bilaterală pe 11 septembrie, se află în prezent într-o morgă din portul Callao, la vest de Lima.

Mulţi din Peru estimează că trupul ar trebui incinerat şi cenuşa împrăştiată în Oceanul Pacific, pentru a evita transformarea unui eventual mormânt într-un loc de pelerinaj pentru susţinătorii săi.

Ministrul justiţiei, Anibal Torres, s-a pronunţat de asemenea pentru o incinerare, 'ca să nu existe un loc unde să se ducă unii care ar dori să-i aducă un omagiu'.

Elena Yparraguirre, văduva lui Guzman şi numărul doi din gherila Calea Luminoasă, a trimis sâmbătă din închisoarea pentru femei din Chorrillos, unde ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, o scrisoare prin intermediul avocatului său în care cere Parchetului să predea trupul unui terţ, în vederea unei înhumări. Miercuri, Parchetul a respins această cerere.

Supranumit 'Pol Pot din Anzi' din cauza cruzimii mişcării sale, Abimael Guzman a murit la 86 de ani în detenţie, unde ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă în urma a două condamnări, în 2006 şi 2018.

Abimael Guzman, fost profesor de filosofie, şi soţia sa Elena Yparraguirre au fost capturaţi în 1992 şi s-au căsătorit în 2010 la închisoare.

Abimael Guzman purta răspunderea pentru unul dintre cele mai sângeroase conflicte din America Latină care a zguduit Peru între 1980 şi 2000 şi a făcut peste 70.000 de morţi şi dispăruţi, potrivit Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere.