Retailerul grec de jucării Jumbo raportează majorarea profitului şi a vânzărilor, după reducerea cheltuielilor operaţionale

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 17-09-2021 23:24

Retailerul grec de jucării Jumbo a înregistrat o creştere a profitului net de 34,8% în primul semestru din 2021, cheltuielile operaţionale mai scăzute compensând creşterea costurilor cu producţia şi transportul, transmite Reuters.

În primele şase luni din acest an, profitul net s-a situat la 67 milioane de euro (79 milioane de dolari), în creştere faţă de 49,8 milioane de euro în perioada similară din 2020.

Performanţa robustă de pe pieţele externe a dus la majorarea vânzărilor cu 12,5%, la 313,8 milioane de euro. Totuşi, Jumbo a avertizat că se confruntă cu dificultăţi din cauza întreruperilor din lanţurilor globale de aprovizionare, ceea ce a forţat compania să amâne operarea de noi unităţi, noi spaţii de depozitare şi un magazin online în România, informează Agerpres.ro.

Jumbo se aşteaptă ca şi anul viitor condiţiile să rămână dificile.

În România, Jumbo are 15 magazine. Per total, Jumbo operează 52 de magazine în Grecia şi încă 28 în România, Bulgaria şi Cipru.