Francezii tună și fulgeră împotriva americanilor: Este vorba despre `dispreț`,`minciună`şi o `criză gravă de pierdere a încrederii`

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 19-09-2021 07:41
Actualizat: 19-09-2021 07:44

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a vorbit sâmbătă despre "criza gravă" provocată de torpilarea unui uriaş contract de submarine franceze pentru Canberra, denunţând o "minciună (...), o duplicitate (... ), o pierdere majoră a încrederii" şi "un dispreţ" din partea aliaţilor Franţei, notează AFP preluat de agerpres.

Întrebat la jurnalul televizat al postului public France 2, Jean-Yves Le Drian a justificat rechemarea ambasadorilor francezi la Canberra şi Washington prin faptul că există "o criză gravă între noi".

Această măsură, prima din istoria relaţiilor dintre Paris şi Washington, "este foarte simbolică. A fost minciună, a fost duplicitate, a fost o pierdere majoră a încrederii, a fost dispreţ, deci aşa nu merge între noi", a declarat el.

"Am rechemat ambasadorii pentru a încerca să înţelegem şi pentru a le arăta fostelor ţări partenere că avem o nemulţumire foarte puternică, că există cu adevărat o criză gravă între noi", a spus ministrul de externe.

Rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost, în schimb, considerată inutilă: "Cunoaştem oportunismul lor permanent", a spus el ironic la câteva luni după Brexit. "Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă", a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra care i-a scos efectiv pe francezi din joc.

În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent "contractul secolului" din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

Pe de altă parte, ministrul de externe a mai apreciat că criza va cântări asupra definirii noului concept strategic al NATO, fără a evoca, totuşi, o retragere din Alianţa Nord-Atlantică.

"NATO a iniţiat o reflecţie, la solicitarea preşedintelui Franţei, asupra fundamentelor sale. La următorul summit NATO de la Madrid va fi prezentat noul concept strategic. Evident, ceea ce tocmai s-a întâmplat va avea legătură cu această definire", a spus Jean-Yves Le Drian.

"În acelaşi timp, Europa trebuie să se doteze cu busola sa strategică şi va fi sub responsabilitatea Franţei în prima jumătate a anului 2022", a adăugat el, referindu-se la preşedinţia franceză a Uniunii Europene cu începere de la 1 ianuarie.

După retragerea brutală a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor lor, şi acest dosar al submarinelor, "dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită", a subliniat Jean-Yves Le Drian.