Ronald Koeman susține că nu se teme pentru postul său: Sunt calm, nu mi-a frică de viitorul meu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 20-09-2021 11:15

Olandezul Ronald Koeman nu are emoţii că şi-ar putea pierde postul de antrenor al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, în pofida eşecului greu cu 0-3 suferit săptămâna trecută pe teren propriu cu Bayern Munchen în Liga Campionilor, transmite AFP.

''Sunt calm, avem şapte puncte în trei etape în La Liga. Avem jucători care se refac după accidentări. Ştiu că trebuie să câştigăm. Nu mi-e frică de viitorul meu, clubul şi preşedintele vor decide'', a declarat fostul fundaş al catalanilor.

După înfrângerea contra bavarezilor, meci în care Baca nu a tras pe spaţiul porţii nici măcar un şut, relaţia dintre Koeman şi preşedintele Joan Laporta a devenit şi mai tensionată.

Tehnicianul olandez a admis că Laporta a încercat să-i găsească un înlocuitor în această vară, dar nu a reuşit.

Tot în urma unui eşec cu Bayern, 2-8 în sferturile Ligii Campionilor, în 2020, antrenorul Quique Setien şi-a pierdut postul.

Koeman a aminitit că la acel meci, Barca îi avea în teren pe Messi şi Griezmann, în timp ce la partida de săptămâna trecută au jucat jucători foarte tineri precum Eric Garcia, Gavi, Yusuf Demir, la care se va adăuga în scurt timp şi Ansu Fati.

La 18 ani, Fati a impresionat în trecut, dar o accidentare la genunchi l-a îndepărtat de teren aproape un an.

''Sperăm că el va reveni în şapte sau zece zile. Este important să-l avem, dar trebuie să progreseze din punct de vedre fizic'', a spus Koeman.

La meciul de luni cu Granada, Barca nu va putea conta pe Ousmane Dembele, Martin Braithwaite, Pedri, Jordi Alba, Sergio Aguero şi Ansu Fati.