Bursa de la Bucureşti a închis 'pe verde' şedinţa de marţi

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 21-09-2021 20:21

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 companii, înregistrând o apreciere cu 1,11%, până la 12.356,90 puncte, arată Agerpres.

Valoarea tranzacţiilor a scăzut la 48,22 milioane de lei (9,74 milioane de euro), de la 54,68 milioane de lei (11,05 milioane de euro) cât s-a consemnat în şedinţa precedentă.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 1,11%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,04%.

De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat marţi cu 0,05%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,98%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 1,14%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Teraplast, cu 6,9 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 6,73 milioane de lei, şi de titlurile Nuclearelectrica - 3,54 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Broker de Asigurare, în creştere cu 4,91%, urmate de cele ale Armătura (+4,71%) şi de titlurile Teraplast (+3,33%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Şantier Naval Orşova (-4,17%), Transelectrica (-2,5%) şi SIF3 Transilvania (-2,11%).