OFICIAL - RECORD de decese în valul patru de Covid-19. RECORD de pacienți internați la ATI

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 24-09-2021 13:30

Până astăzi, 36.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.09.2021 (10:00) – 24.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 145 de decese (78 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 145 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 35 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.

133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.476. Dintre acestea, 1.116 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 255 sunt minori, 239 fiind internați în secții și 16 la ATI.