CTP l-ar alege pe Florin Cîțu: Există o șansă ca el să aibă curajul să ia măsurile nepopulare necesare

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 25-09-2021 09:39

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că dacă ar trebui să aleagă între Ludovic Orban și Florin Cîțu. CTP a precizat că dacă ar trebui să voteze în calitate de cetățean, între cei doi, pentru funcția de premier, ar opta pentru Cîțu.

„Eu sunt un cetățean care ar trebui să aleagă între Orban și Cîțu pentru funcția de premier. Și l-aș alege pe Cîțu. De ce? Pentru că există mai multe șanse, probabilistic vorbind, ceea ce nu înseamnă certitudine, ca acest Cîțu să ia totuși niște măsuri nepopulare. Pentru că în perioada următoare și de acum înainte nu există altă soluție pentru România decât măsuri nepopulare. Ce înseamnă reformă? Păi reformă asta înseamnă, măsuri deloc simpatice, măsuri nepopulare, înseamnă să tai. (…) Orban nu va lua niciodată așa ceva.

Păi Orban acum un an, domnule Pândaru (n.r. moderatorul emisiunii), pe vremea asta, Ludovic Orban a refuzat să impună carantina în România. De ce? Pentru că erau alegeri. Și Ludovic Orban are morți pe conștiință, pentru faptul că s-a ajuns în noiembrie și sfârșitul lui decembrie la 10.000 de infectări și sute și sute, câte mureau pe zi în ATI”, a spus CTP digi24.

Vezi și: CTP dă VERDICTUL: Echipa Cîțu - Orban a învins PNL! Partidul e pe fundul gropii după bătălia asta