Ulanov a acționat în judecată Parlamentul R. Moldova: Își vrea înapoi imunitatea

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 26-09-2021 14:48

Deputatul Partidului Politic „Șor” Denis Ulanov a acționat în judecată Parlamentul Republicii Moldova.

Ulanov solicită Judecătoriei Chișinău sa verifice legalitatea actului administrativ al Legislativului prin care, la 22 martie curent, la cererea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, a rămas fără imunitate parlamentară, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

În acest sens, a fost stabilită data primei ședințe de judecată în procesul intentat de deputat împotriva instituției parlamentare.

Prima ședință de judecată este programată pentru 8 noiembrie 2021, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Solicitat de Ziarul de Gardă, Denis Ulanov, a menționat că prin intentarea acestui proces solicită anularea hotărârii Parlamentului prin care i-a fost ridicată imunitatea.

„Am depus cerere de anulare a hotărârii Parlamentului privind admiterea cererii procurorului general privind ridicarea imunității deoarece a fost încălcată procedura pentru că din start a fost îngrădit dreptul de apărare. Avocaților le-a fost interzis participarea la ședința comisiei juridice.

A fost o insistență a procurorului. La ședința de plen tot au fost încălcări inclusiv votarea privind ridicarea imunității de către membrii Parlamentului, membrii PDM care au participat la așa-numita frauda bancară”, a declarat Denis Ulanov.