Cehul Jiri Lehecka a câştigat prima ediţie a Trofeului Ţiriac-Năstase de la Bucureşti

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 26-09-2021 16:08

Jucătorul ceh Jiri Lehecka, cap de serie opt, a câştigat duminică prima ediţie a turneului challenger Trofeul Ţiriac-Năstase, dotat cu premii totale de 44.820 de euro şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, după ce l-a învins în finală pe slovacul Filip Horansky cu 6-3, 6-2, anunță Agerpres.

La ceremonia de premiere au participat Ilie Năstase, fostul nostru mare campion, George Cosac, vicepreşedinte şi preşedinte interimar al FR de tenis, şi Dumitru Hărădău, directorul acestui turneu.

Sâmbătă, perechea Ruben Gonzales (Filipine)/Hunter Johnson (SUA), cap de serie numărul trei, a câştigat titlul la dublu, după 1-6, 6-2, 10-3 în finala jucată împotriva cuplului Maximilian Marterer (Germania)/Lukas Rosol (Cehia).

Trofeul Ţiriac-Năstase este un turneu ATP Challenger 80 organizat de Federaţia Română đe Tenis în parteneriat cu Fundaţia Olimpică Română şi cu Fundaţia Ion Ţiriac.