Victor Ponta, acuzații explozive după Congresul PNL: 'Ştiu de la liberali, de liberali care aveau Covid şi au venit că trebuia să voteze'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-09-2021 22:29
Actualizat: 27-09-2021 13:41

Fostul premier Victor Ponta a spus duminică, la România Tv, că a primit informaţii potrivit cărora la Congresul PNL au fost liberali care au mers acolo deşi ştiau că au Covid-19.

„Dumneavoastră credeţi că ieri s-au făcut 5.000 de teste şi că toate erau negative? Hai să fim serioşi! Ştiu eu de la liberali, de liberali care aveau Covid şi au venit la Congres, că trebuiau să voteze, că dacă nu votau...”, a spus Victor Ponta, duminică seara, la România TV.

Întrebat dacă se poate proba afirmaţia pe care a făcut-o, Ponta a spus: „Cum, că au plecat acasă toţi? Au venit din toate zările, au plecat în toate zările... Sunt convins că dacă cineva ar investiga anumiţi delegaţi care trebuiau să fie în izolare, cu siguranţă... dar nu o să investigheze nimeni, că na, încă sunt ei la putere. Dacă era Congresul PSD, cred că se închidea după zece minute, îi lua DSP-ul pe toţi”.