Un bărbat a ajuns la spital după a forțat intrarea pe un șantier din Tulcea

Autor: George Traicu
Publicat: 27-09-2021 13:35

Un bărbat a ajuns la spital după ce a încercat să intre cu forța pe un șantier din orașul Tulcea și s-a certat cu agenții de securitate. Paznicii au folosit spray lacrimogen, iar bărbatul aflat în stare de ebrietate a continuat scandalul la spital, potrivit Agerpres.

Potrivit jandarmilor tulceni, bărbatul a încercat să intre într-o zonă restricționată, unde se execută lucrări de reabilitare a falezei.

El a sunat la 112 anunțând că a avut un conflict cu agentul de securitate, care l-a agresat fizic.

„Jandarmii au identificat la fața locului apelantul, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în județul Suceava, care se afla într-o stare vădită de ebrietate, având un comportament agresiv și nedorind să coopereze cu forțele de ordine. Jandarmii au observat că bărbatul prezenta o iritație la nivelul ochilor, suferită probabil în urma aplicării unui spray iritant lacrimogen, astfel că au solicitat prezența unui echipaj medical la fața locului. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea, unde, de asemenea a adoptat un limbaj verbal agresiv față de echipajul medical, tulburând buna desfășurare a activităților”, au relatat jandarmii.

Agentul de pază le-a povestit jandarmilor că bărbatul a aruncat cu pietre și a folosit expresii jignitoare. Deoarece l-a amenințat pe paznic, acesta a solicitat ajutorul unui coleg care a folosit spray-ul lacrimogen.

În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.