Noua senzație a înotului mondial, David Popovici, transferul anului: a plecat de la Steaua și a semnat cu Dinamo

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 28-09-2021 07:21

CS Dinamo a anunţat, luni seară, că înotătorul David Popovici a ales să reprezinte clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, potrivit news.ro.

"Cel mai talentat înotător român din noua generaţie, David Popovici (17 ani), se alătură celui mai titrat club sportiv al României. Multiplul campion european de juniori, una dintre marile surprize ale Jocurilor Olimpice de la Tokyo, unde a fost la numai două sutimi de medalia de bronz la 200 metri liber, îşi va continua cariera la Dinamo. Alături de el va veni şi antrenorul Adrian Radulescu", a anunţat clubul Dinamo.

Potrivit CS Dinamo, mai multe detalii urmează să fie oferite într-o conferinţă de presă.