Descinderi pe aeroportul din Chișinău. Ofițerii CNA și SIS au reținut cel puțin 12 angajați IGPF

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-09-2021 08:57

Ofițerii CNA și SIS au descins cu mai multe perchziții în acecastă dimineață la Aeroportul Internațional Chișinău. Informația a fost confirmată de către Angela Starinschi, ofițerul de presă al CNA. De altă parte, potrivit surselor Deschide.MD, în cadrul operațiunii cel puțin 12 polițiști de frontieră ar urma să fie reținuți.

„Suntem la Aeroportul Internațional Chisinau, unde desfășuram acțiuni într-un dosar de corupție, împreună cu Serviciul de Informații și Securitate, sub conducerea procurorilor anticorupție. Este un dosar complex, pornit pe 23 iunie curent, în baza unor informații operative, care au condus la identificarea mai multor episoade de pretindere de miă de la pasagerii curselor avia, pe sensul ieșirii din Republica Moldova”, susține Angela Starisnchi.

 

Mai exact, investigațiile vizează implicarea unor angajati ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în estorcarea de mijloace financiare pentru facilitarea traversării frontierei cu încălcarea regulilor anti Covid.