Andrei Burcă, după meciul cu Randers: 'Am făcut o partidă bună. Îmi e ciudă mie că nu am reuşit să marchez'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-09-2021 22:21

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Andrei Burcă, a declarat joi seară, după meciul cu Randers, scor 1-1, că el şi colegii săi au făcut o partidă bună, însă lui îi este “ciudă” că nu a reuşit să înscrie, potrivit news.ro.

“E important că am acumulat un punct, au fost multe schimbări în echipă, s-a văzut. Consider că am făcut o partidă bună, am avut ocazii, situaţii de poartă. Au jucat şi bine, a fost un meci deschis, pe contre. Plecăm cu regretul că putem obţine cele trei puncte, în schimb asta ne motivează pentru următoarele meciuri. Încă nu suntem omogeni, au venit şi jucători noi, s-a întors şi Mister. Cred că începem să ne intrăm în ritm, trebuie să mai lucrăm la toate capitolele. Suntem pe ultimul loc în grupă, mai avem de muncit. Vine AZ Alkmaar, ne luptăm pentru fiecare puncte. Îmi e ciudă mie că nu am reuşit să marchez. Nu ştiu dacă a fost sau nu penalti. Cred că am controlat jocul, am avut situaţii bune”, a spus Burcă, potrivit sport.ro.

Formaţia CFR Cluj a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa Randers, într-un meci din etapa a doua a grupei D a Conference League. Au marcat Petrila ’68 pentru CFR Cluj şi Kamara ’41 pentru oaspeţi.