Ministrul Educației: 'Nu mai putem permite să plătească iar elevii pentru greșelile adulților'

Autor: Radu Pop
Publicat: 01-10-2021 11:10

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că școlile trebuie să rămână deschise.

“Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers: părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat de jurnaliști dacă sistemul de sănătate își permite menținerea deschisă a școlilor indiferent de rata de infectare cu noul coronavirus și dacă ne putem asuma un număr și mai mare de îmbolnăviri în rândul copiilor, al părinților și bunicilor.

“Controlul respectării regulilor sanitare în școli trebuie puternic consolidat. La un an și jumătate de la declanșarea pandemiei cred că nu ne mai putem permite să facem tot copiii și școala să plătească greșelile noastre, ale adulților”, a continuat Cîmpeanu.