Moruţan a înscris în prima ligă, Stancu a marcat în al doilea eşalon

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 03-10-2021 21:37

Fotbalistul echipei Galatasaray, Olimpiu Moruţan, a înscris un gol în meciul câştigat, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Rizespor, în etapa a opta a campionatului Turciei, potrivit news.ro

Moruţan, care a intrat pe teren în minutul 90+1, a marcat în minutul 90+11.

Celelalte goluri ale învingătorilor au fost înscrise de Mohamed, în minutele 6 şi 75.

Pentru Risezpor a marcat Pohjanpalo, în minutele 18 şi 26.

Citește și: Martorii GREI ai DNA au DESFIINȚAT-O pe Elena Udrea în sala de judecată: `S-a spus cu subiect si predicat că Elena Udrea era la butoane`...

În minutul 87, de la Galatasaray a fost eliminat Berkan Kutlu, iar un minut mai târziu Fernando Boldrin (Rizespor) a ratat un penalti.

Alexandru Cicâldău a fost integralist la oaspeţi.

Galatasaray ocupă locul 8 în clasament, cu 14 puncte, iar Rizespor este pe ultima poziţie, cu un punct. Lider este Fenerbahce, care are 19 puncte.

În liga a doua din Turcia, Bogdan Stancu a înscris un gol pentru Eyupspor în meciul câştigat acasă, cu scorul de 3-2, în faţa echipei Manisa FK. Stancu a intrat pe teren în minutul 58 şi după doar un minut a marcat golul de 2-2.