9.139 de persoane din Afganistan încă se află la bazele militare americane din Germania

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 04-10-2021 18:26

Peste 9.000 de afgani încă se află la bazele militare americane din Germania, la mai bine de o lună de la încheierea evacuărilor pe calea aerului de la Kabul, relatează luni DPA.

În prezent, 9.139 de persoane din Afganistan se află la baza din Ramstein şi la un alt obiectiv militar american, din oraşul Kaiserslautern, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne german.

Zborurile către SUA pentru transportarea afganilor au fost suspendate în septembrie după apariţia mai multor cazuri de pojar în rândul evacuaţilor afgani ajunşi deja în SUA.

La scurt timp după aceea, afganii în nevoie de protecţie de la bazele americane din Ramstein şi Kaiserslautern au fost vaccinaţi împotriva pojarului, rubeolei, varicelei şi oreionului, potrivit Agerpres.ro.

Ramstein şi o bază din Qatar sunt principalele centre pentru transportul afganilor evacuaţi de forţele SUA după ce talibanii au preluat puterea la jumătatea lunii august. Zborurile de la baza Ramstein către SUA ar urma să se reia vinerea viitoare.