Bursa de la Bucureşti a deschis în creștere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-10-2021 10:56

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu tranzacţii în valoare de 2,87 milioane de lei (580.318 euro), efectuate în primele 40 de minute de la debutul operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 companii, a înregistrat o apreciere de 0,05%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat tot cu 0,05%, potrivit agerpres.ro.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era pe plus cu 0,02%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,07%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,16%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,02%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Farmaceutica Remedia (+1,65%), TTS (Transport Trade Services) (+0,93%) şi Romcab (+0,81%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Alro (-1,4%), SIF Transilvania (-1,37%) şi Rompetrol Rafinare (-1,03%).