Ndakasi, gorila care a devenit celebră când a apărut într-un 'selfie', a murit la vârsta de 14 ani

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-10-2021 20:05

Ndakasi, o gorilă care a devenit celebră în 2019, când a apărut într-un "selfie" împreună cu o altă primată şi un ranger, a murit la vârsta de 14 ani în urma unei afecţiuni, în Parcul Naţional Virunga, a confirmat joi pentru agenţia EFE un purtător de cuvânt al rezervaţiei din estul Republicii Democrate Congo (RDC).

Ndakasi, care a petrecut mai bine de un deceniu în orfelinatul Senkwekwe dedicat gorilelor de munte, situat în Virunga, a murit pe 26 septembrie "după o îndelungată suferinţă în timpul căreia starea ei s-a deteriorat rapid", a anunţat conducerea parcului într-un comunicat.

Faimoasa gorilă "şi-a dat ultima suflare în braţele iubitoare ale prietenului şi îngrijitorului ei, Andre Bauma".

Născută în grupul familiei de gorile Kabirizi în aprilie 2007, Ndakasi avea doar două luni când rangerii din parcul Virunga au găsit-o agăţată de cadavrul mamei ei, împuşcată de persoane înarmate.

Neexistând alţi membri ai familiei în apropiere, rangerii au salvat puiul şi l-au transferat într-un centru din oraşul apropiat Goma, unde l-au dat în grija lui Bauma. În prima noapte, Andre Bauma a ţinut puiul la pieptul lui pentru căldură şi confort, potrivit Agerpres.ro.

Ndakasi a supravieţuit, însă trauma pierderii familiei ei, împreună cu o perioadă lungă de reabilitare, au făcut-o prea vulnerabilă pentru a putea reveni în sălbăticie.

Împreună cu prietena ei orfană, gorila Ndeze, Ndakasi a fost transferată la Centrul Senkwekwe la înfiinţarea acestuia, în 2009, unde a dus o viaţă paşnică alături de îngrijitorii ei şi de alte gorile de munte orfane.

"A fost un privilegiu să ajut şi să a grijă de o astfel de creatură iubitoare, mai ales cunoscând trauma suferită de Ndakasi la o vârstă foarte fragedă", a spus Bauma, care s-a declarat "mândru" de a numi gorila "prietena" lui.

"Tututor celor din Virunga ne va fi dor de ea, dar vom fi veşnic recunoscători pentru bogăţia pe care Ndakasi a adus-o în viaţa noastră de-a lungul perioadei petrecute la Senkwekwe", a adăugat îngrijitorul.

Viaţa lui Ndakasi a făcut subiectul unor documentare, gorila fiind prezentată în mai multe emisiuni şi filme, inclusiv în documentarul "Virunga", unde râde în hohote în timp ce un îngrijitor o gâdilă. Ea a ajuns însă faimoasă în mediul online în 2019, după un "selfie" al ei publicat de Ziua Pământului, care a devenit viral. În fotografie, Ndakasi şi prietena ei Ndeze stau relaxate, pe picioarele din spate şi cu burta în afară, în spatele unui îngrijitor.

Fondat în 1925, Parcul Naţional Virunga, una dintre puţinele destinaţii turistice din aceasta ţară din Africa Centrală şi sit înscris în Patrimoniului Mondial în 1979, găzduieşte peste o treime dintre cele circa o mie de gorile de munte care mai trăiesc în lume.