SURSE - Cîțu: 'Trebuie să refacem punțile cu Orban'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-10-2021 21:09
Actualizat: 12-10-2021 21:18

Premierul interimar, Florin Cîțu, le-a spus liderilor PNL că vrea să „refacă punțile” cu susținătorii lui Ludovic Orban, în contextul în care fostul lider al partidului e cu un picior în afara PNL și mai mulți parlamentari liberali l-ar urma, au declarat surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

„Trebuie să refacem punțile cu toți colegii care au fost în tabăra Orban”, a spus Cîțu în partid. Potrivit surselor citate, Cîțu ia în calcul să îl sune personal pe Ludovic Orban pentru a repara relația dintre ei.

„Nu avem nevoie să se divizeze partidul”, a mai zis liderul PNL, potrivit surselor liberale.