Ciclistul ecuadorian Richard Carapaz, binecuvântat de Papa Francisc

Autor: George Traicu
Publicat: 14-10-2021 11:44

Ciclistul ecuadorian Richard Carapaz a fost binecuvântat de Papa Francisc cu ocazia unei ceremonii religioase în oraşul Tulcan, oficiată de monseniorul Danilo Echeverria, responsabilul apostolic al Diocezei din nordul Ecuadorului, informează agenţia EFE.

La evenimentul care a avut loc marţi, Echeverria i-a oferit rutierului echipei Ineos un document din partea Papei în care "îi dă binecuvântarea sa apostolică".

La ceremonia religioasă de binecuvântare, pentru a mulţumi realizărilor sale sportive din ultimii ani, Carapaz a venit cu bicicleta sa Pinarrello Dogma F, fiind însoţit şi de soţie, copii şi părinţi.

Carapaz, emblema ciclismului ecuadorian, a cucerit medalia olimpică de aur la Tokyo şi a încheiat al treilea la Turul Franţei anul acesta.

Richard Carapaz a anunţat, marţi, că va lua parte la Turul Ecuadorului, ce va avea loc în luna noiembrie pe un traseu de 1.200 km.