Cancelarul german Angela Merkel va avea luni o ultimă discuţie cu premierul chinez Li Keqiang

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 15-10-2021 17:02

Cancelarul german Angela Merkel va avea luni convorbiri de adio cu premierul chinez Li Keqiang şi o va primi pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt guvernamentală, relatează Reuters.

Merkel şi Li vor discuta despre relaţiile bilaterale şi internaţionale, chestiuni economice, schimbări climatice şi pregătirile pentru summitul G20, a declarat purtătoarea de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă.

Anunţul a fost făcut după o relatare din ziarul britanic The Times potrivit căreia preşedintele chinez Xi Jinping nu va călători în Scoţia luna viitoare pentru a participa în persoană la summitul dedicat combaterii încălzirii globale COP26.

Întrebată dacă Merkel şi Li vor discuta despre contribuţia Chinei la lupta globală împotriva schimbărilor climatice, purtătoarea de cuvânt a răspuns că subiectul cu siguranţă va interveni în discuţie.

"Guvernul german presupune că partea chineză va avea o contribuţie decisivă la protecţia climei reducând riscul schimbărilor climatice", a spus ea, potrivit Agerpres.ro.

Întâlnirea cu Ursula von der Leyen, fost ministru al apărării în guvernul lui Merkel, se va axa pe chestiuni politice curente, a spus purtătoarea de cuvânt.

După 16 ani în fruntea Germaniei, Merkel intenţionează să se retragă după formarea unui nou guvern în urma alegerilor de luna trecută, în care conservatorii au ieşit pe locul al doilea după social-democraţi (SPD).