Accident teribil în Tulcea: Un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 15-10-2021 20:28

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc vineri pe DN 22, în județul Tulcea. În uma impactului, un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită, conform Mediafax.

Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 A.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că o femeie în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea o mașină spre Nalbant, ar fi intrat într-un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, care circula în aceeași direcție.

În urma impactului, mașina condusă de bărbat a fost proiectată într-un copac.

În urma accidentului, bărbatul de 61 de ani a murit, iar femeia a fost rănită.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.