Interimatele de la ministerele foștilor miniștri USR nu expiră - anunță Cîțu: 'Este un nou calendar, deci ceea ce era înainte nu mai este valabil'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-10-2021 14:17

Prim-ministrul interimar, Florin Cîțu, spune că interimatele de la ministerele care au fost ocupate de membri ai USR nu mai sunt pe punctul de a expira pentru că după demiterea guvernului „este un nou calendar, deci ceea ce era înainte nu mai este valabil”.

„Am întrebat și eu, se pare că după ce a fost demis guvernul, este un nou calendar, deci ceea ce era înainte nu mai este valabil”, a spus prim-ministrul interimar.

Întrebat dacă vor prelua secretarii de stat atribuțiile miniștrilor, Cîțu a spus că „după ce a fost demis guvernul este alt calendar. Nu mai este calendarul inițial”.