Tragedie în lumea baschetului. Un baschetbalist italian a decedat în urma unui stop cardiac

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 18-10-2021 11:00

Baschetbalistul italian Haitem Fathallah, în vârstă de 32 de ani, din Serie C Gold (divizia a treia din Italia), a decedat duminică la un spital din Reggio Calabria după ce a suferit un stop cardiac în timpul meciului echipei sale, Fortitudo Messina, contra lui Reggio Calabria, informează agenţia EFE, citat de agerpres.

Haitem Fathallah a suferit un stop cardiac în sfertul al treilea al partidei, care a fost întreruptă imediat şi jucătorul a fost transportat de urgenţă la spital, dar medicii nu l-au mai putut salva, a anunţat Federaţia italiană de baschet (FIP).



Preşedintele FIP, Giovanni Petrucci, a transmis condoleanţe familiei jucătorului şi clubului Fortitudo Messina.