Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, la a doua victorie în Basketball Champions League

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 19-10-2021 07:59

Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a învins luni, în deplasare, formaţia italiană Happy Casa Brindisi, scor 76-71 (30-29), în al doilea meci din grupa G a Basketball Champions League, conform news.ro

Principalii marcatori ai partidei au fost Perkins 19 puncte, Visconti 15, pentru gazde, respectiv Richard 24 şi Stipanovic 22, pentru U BT Cluj-Napoca.

Cealaltă partidă a grupei, între Darüşşafaka Basketbol şi Hapoel Holon, se va disputa miercuri.

La debutul în grupa G, campioana României a dispus, pe teren propriu, de turcii de la Darüşşafaka Basketbol, scor 66-60. După două runde, clujenii au 4 puncte şi conduc grupa G.

În runda următoare, U BT Cluj va evolua în deplasare cu Hapoel Holon, în 3 noiembrie.

U BT Cluj evoluează în premieră în grupele BCL, la a patra încercare de a trece de preliminarii. Ei au câştigat turneul preliminar al competiţiei din acest sezon, în septembrie, la Peristeri.