Opt egipteni și sirieni au fost scoși de polițiști din Dunăre, în timp ce încecau să intre ilegal în țară

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 20-10-2021 12:47

Opt cetățeni din Egipt și Siria au fost scoși de polițiștii de frontieră din Mehedinți din Dunăre, în timp ce încecau să intre ilegal în România.

Polițiștii de frontieră din Porțile de Fier II, județul Mehedinți, au observat marți o barcă pneumatică cu opt persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării, conform Mediafax.

La aproximativ 100 de metri de malul românesc, cei opt bărbaţi au sărit în fluviu şi s-au îndreptat spre malul românesc, iar persoana care conducea barca s-a întors la malul sârbesc.

Un echipaj al Poliției de Frontieră a intervenit pentru aducerea în siguranţă a celor opt persoane la mal și au fost anunțate autorităţile sârbe, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru identificarea conducătorului bărcii.

Cei opt cetăţeni străini au fost duşi la sediul poliției pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical.

Polițiștii au stabilit că sunt cetățeni din Egipt și Siria, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, care au plecat din Serbia și au încercat să intre fraudulos în România, cu ajutorul bărcii conduse de un cetățean sârb.