CSJ are un nou președinte: Ce decizii a luat în cazul lui Platon

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 20-10-2021 19:37

Magistratul Curții Supreme de Justiție, Vladimir Timofti, a fost desemnat în funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Un ordin în acest sens a fost semnat de președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, transmite Anticoruptie.md.

Numirea a avut loc după ce, la sfârșitul lunii septembrie, Parlamentul a votat în lectură finală, un proiect de lege care prevede că președintele CSJ, la fel ca și vicepreședinții, vor fi desemnați în funcții de către membrii CSM.

Vladimir Timofti a mai asigurat interimatul funcției de președinte CSJ în 2019, după demisia lui Ion Druță, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.

Vladimir Timofti este unul dintre magistrații CSJ care, în februarie 2017, au respins ca vădit neîntemeiate recursurile depuse în dosarul fostului premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru acte de corupţie.

Potrivit CSJ, recursul a fost depus de procurori, inculpat şi avocatul acestuia, Igor Popa, fosta soţie a politicianului, Sanda Diviricean, şi SA Ipteh, avocatul Nicula I. în numele SA Ipteh, Beţ V., avocatul Nicula I. în numele Worldway limited, avocatul Nicula I. în numele SA Kapital Invest Cpmpany; SA Kapital Invest CO.

Tot Timofti s-a numărat printre judecătorii CSJ care au pus punctul final în dosarul controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon.

Aceștia au declarat neîntemeiat recursul depus de avocatul lui Platon împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.