Medicul Vasi Rădulescu le povestește antivacciniștilor o experiență emoționantă: 'Insuccesul meu m-a dărâmat. Nu așteptați un deces în familie'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-10-2021 19:23
Actualizat: 21-10-2021 19:35

Medicul Vasi Rădulescu le transmite celor care nu vor să se vaccineze să nu se lase influențați de emoții. Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți, e foarte probabil, a spus medicul care se declară vinovat de faptul că nu a reușit să convingă o persoană să se vaccineze.

Medicul cardiolog a relatat pe Facebook o experiență personală. El a încercat să convingă un tânăr să se vaccineze dar nu a avut succes.

„Am făcut tot ce am putut să-i explic unei persoane de ce e bine să se vaccineze. Îmi tot spunea că e tânăr, puternic, are imunitate bună, și dacă era să facă boala, o făcea până acum, dar nu s-a lipit nimic de el, deci sigur nu o face niciodată, indiferent de tulpină... I-am oferit studii, explicații, am demontat fake news-urile cu așa-zișii experți. Am făcut-o într-un stil cât mai blând. A refuzat orice. Avea convingerea că răul din jur e supraestimat voit și că un alt rău mai mare se voia prin vaccinare”, a relatat medicul.

Ulterior, tânărul a făcut o formă gravă a bolii, iar bunica sa a murit.

„Trec câteva săptămâni. Aflu că persoana tânără de care nu se atinge nicio boală a făcut boala, și o formă nu tocmai ușoară. Și, cum se întâmplă de regulă zilele acestea, problema și mai mare este că s-au infectat toți, în familie. Bunica lui nu mai este. El a recunoscut că a greșit când a văzut haosul din spital și când și-a văzut familia lovită. Era deja prea târziu. Emoția l-a copleșit. A regretat toate prostiile în care a crezut”, a adăugat Vasi Rădulescu.

Medicul a mai spus că se simte vinovat pentru suferința familiei și că va încerca să-și schimbe strategia de comunicare, astfel încât să poată convinge alți oameni să asculte sfatul specialiștilor.

„De data asta m-am simțit vinovat. Insuccesul meu, altfel clar în cazul celor cu convingeri ferme, m-a dărâmat. M-am simțit vinovat direct de neprotejarea acelei familii. Am încercat să-mi analizez tot procesul de comunicare, să văd unde greșesc. Asta voi face perioada asta. Vă rog doar un lucru: nu așteptați o emoție maximală ca să vă dați seama că ați greșit. Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți că e posibil, e foarte probabil în timpurile pe care le trăim. Și veți regreta amarnic”, a precizat medicul Vasi Rădulescu.