Antrenorul echipei Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, nu s-a aflat pe bancă la meciul cu Benfica Lisabona, din cauza unei gripe

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 21-10-2021 11:50

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, victima unei "infecţii pseudo-gripale", nu s-a aflat miercuri pe banca tehnică a bavarezilor la meciul din deplasare cu Benfica Lisabona (4-0), din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, a anunţat clubul german, citat de AFP.

"Antrenorul Julian Nagelsmann nu va putea fi prezent pe bancă astăzi (miercuri) din cauza unei infecţii pseudo-gripale", a transmis clubul pe Twitter înainte de meci.

"El este înlocuit de secunzii săi Dino Toppmoeller şi Xaver Zembrod", a adăugat sextupla câştigătoare a Ligii Campionilor.

Bayern a surclasat-o pe Benfica, la Lisabona, tot cu 4-0. Echipa antrenată de Julian Nagelsmann a făcut diferenţa în ultimele 20 de minute, când au punctat Leroy Sane (70, 84) şi Robert Lewandowski (82), la care s-a adăugat autogolul lui Everton (80).