FABULOS Arsenal Londra a transferat un copil de doar patru ani - VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-10-2021 21:39
Actualizat: 21-10-2021 23:17

Clubul de fotbal Arsenal a achiziţionat un preşcolar de patru ani, Zayn Ali Salman, el devenind cel mai tânăr jucător al academiei de talente a grupării londoneze, a anunţat, joi, postul BBC, citat de agenţia EFE.

Potrivit postului britanic, Salman a atras atenţia clubului atunci când a fost văzut jucând cu copii mai mari, scrie agerpres.ro.

"Evident, l-am pus să joace şi cu copii de vârsta lui, dar şi cu alţii de cinci şi şase ani, iar de fiecare dată a fost înaintea tuturor", a explicat Austin Schofield, antrenorul lui Salman de la Academia de fotbal First Touch.

Antrenorul a subliniat, pentru BBC, că puştiul "este mult mai rapid decât restul şi este mai incisiv cu balonul. El loveşte mingea şi pasează mult mai bine decât ceilalţi".

Totodată, căutătorul de talente al lui Arsenal, Stephen Deans, l-a lăudat pe Zayn Ali Salman, precizând că deja s-au primit "oferte de la mari cluburi".