Episcopul Gurie, pomenit la Deva. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 22-10-2021 11:35

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Preasfinţitului Părinte Gurie a fost depus joi în Catedrala episcopală din Deva, informează Mitropolia Ardealului. Slujba de priveghi a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

Alături de Mitropolitul Ardealului au slujit Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preoţi şi diaconi, conform Basilica.ro.

Citește și: STIRIPESURSE.RO are confirmarea: PS Gurie se vindecase de COVID-19, cu o săptămână înainte de a muri

Au venit să-şi ia rămas-bun de la ierarhul lor şi să se roage pentru odihna sa veşnică monahi, preoţi, oficialităţi, rudele şi apropiaţii celui care a păstorit clerul şi credincioşii din Episcopia Devei şi Hunedoarei din 2009 până în prezent.

Înmormântarea Preasfinţitului Gurie va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 12.00. Slujba va fi precedată de Sfânta Liturghie, de la ora 9.00, în Catedrala episcopală din Deva.