Banca Centrală a Rusiei i-a surprins pe cei mai mulţi analişti cu o majorare semnificativă a dobânzii cheie

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 22-10-2021 16:16

Banca Centrală a Rusiei i-a surprins pe cei mai mulţi analişti cu o majorare semnificativă a dobânzii cheie, după ce rata inflaţiei a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2016, şi a indicat că sunt posibile noi majorări, transmit Bloomberg şi Reuters.

Comitetul de politică monetară de la Banca Rusiei a decis vineri să majoreze dobânda de bază cu 75 de puncte de bază, până la 7,50%, în timp ce analiştii estimau o creştere de 50 de puncte de bază, după ce în septembrie fusese o majorare de doar 25 de puncte de bază.

Anul acesta, Banca Rusiei a crescut de şase ori dobânda, în încercarea de a ţine sub control inflaţia, şi a indicat că sunt posibile noi majorări.

"Dacă situaţia evoluează în linie cu estimarea noastră de bază, Banca Centrală a Rusiei menţine deschisă perspectiva unor noi majorări ale dobânzii la viitoarele reuniuni de politică monetară", a informat instituţia.

Rubla s-a apreciat după şedinţa de politică monetară. Un dolar era cotat vineri la 70 ruble, pentru prima dată din iunie 2020, potrivit Agerpres.ro.

Banca Rusiei se aşteaptă acum ca inflaţia să ajungă la 7,4 - 7,9% în 2021, faţă de prognoza precedentă, de 5,7 - 6,2%. În 18 octombrie, rata inflaţiei se situa la 7,8%, dar oficialii se aşteaptă să revină la 4 - 4,5% în 2022.

Dobânzile reduse susţin economia printr-un cost mic al creditului, dar pot alimenta de asemenea inflaţia şi fac moneda naţională mai vulnerabilă la şocurile externe, apreciază analiştii.

Pentru 2021, Ministrul Economiei mizează pe o creştere a Produsului Intern Brut de 3,3%, iar cele mai recente prognoze al Băncii Centrale a Rusiei avansează o creştere economică cuprinsă între 3 şi 4%.