Actorul Harrison Ford și-a pierdut cardul de credit într-o stațiune din Palermo, în timp ce fugea de fani: Un localnic l-a găsit și l-a predat polițiștilor

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-10-2021 11:02
Actualizat: 23-10-2021 11:03

Starul Harrison Ford, aflat în Italia, unde filmează mai multe scene pentru o serie de filme, și-a pierdut vineri după-amiază cardul de credit, scrie Agenția ANSA.

Actorul american a ales stațiunea balneară Mondello din Palermo pentru a petrece câteva ore de relaxare. A fost asaltat de numeroși fani și s-a refugiat într-un bar, conform Mediafax.

Între timp, Ford și-a pierdut cartea de credit. Un localnic din Palermo a găsit cardul și l-a predat polițiștilor din Mondello.

În câteva minute, poliția a dat de urma proprietarului, Harrison Ford, care a fost găsit chiar în barul în care se refugiase.

Șeful secției de poliție, Manfredi Borsellino, fiul judecătorului Paolo, ucis în masacrul de pe Via D'Amelio, împreună cu doi polițiști, l-au găsit și i-au predat cardul.