VIDEO Un medic a realizat ceea ce nu s-a făcut niciodată

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-10-2021 15:23

Un chirurg canadian a realizat, la sfârşitul lunii septembrie, "ceea ce nu s-a făcut niciodată" - transplantul unor plămâni transportaţi cu câteva minute înainte de o dronă, între două spitale din centrul oraşului Toronto, relatează AFP.

"Am dovedit - şi acesta este un aspect foarte important - că este posibil să facem acest lucru fără pericol", a declarat, pentru AFP, doctorul Shaf Keshavjee, care a colaborat cu o echipă tehnică timp de doi ani pentru realizarea acestui zbor.

În toiul nopţii, drona a parcurs 1,2 kilometri în mai puţin de zece minute pe cerul metropolei canadiane, decolând de la Toronto Western Hospital şi aterizând pe acoperişul Spitalului General din acelaşi oraş.

Plămânii au fost apoi transplantaţi cu succes la un pacient în vârstă de şaizeci de ani diagnosticat cu fibroză pulmonară.

Transportul cu drona a fost realizat cu ajutorul unui recipient frigorific "care menţine parametrii termici ai organului", astfel încât acesta să fie "viabil pentru transplant".

"Cred că tehnologiile asociate dronelor au un potenţial imens pentru ca acesta să devină un standard în ceea ce priveşte asistenţa medicală", a explica Mikaël Cardinal, vicepreşedinte la Unither Bioelectronics, compania de biotehnologie care a realizat zborul, cu sediul în Quebec, o filială a companiei americane United Therapeutics.

Dispozitivul a traversat mediul "urban şi complex" din centrul oraşului Toronto în manieră automatizată, cu supraveghere umană.

"Provocarea acum este de a adapta această tehnologie pentru a o face accesibilă pacienţilor din întreaga lume", a adăugat doctorul Keshavjee, specialist în transplant pulmonar, care a amintit că plămânul este "cel mai fragil dintre toate organele" ce trebuie conservate şi transportate.

Timpul este de importanţă critică pentru transportul organelor. Experienţa demonstrează că tehnologia de livrare prin intermediul dronelor, deja operaţională în unele ţări pentru transportul coletelor achiziţionate online, ar putea fi cu adevărat folosită pentru a îmbunătăţi sistemul actual de transport de organe şi pentru reducerea costurilor acestuia.

În aprilie 2019, o dronă a efectuat un zbor similar livrând un rinichi la un spital din Maryland, Statele Unite.