COVID19 - Ziua Armatei Române, sărbătorită în format restrâns

Autor: George Traicu
Publicat: 25-10-2021 07:23

Ziua Armatei României este sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează MApN, potrivit mediafax.

Luni, se vor organiza ceremonii militare şi religioase la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial din Bucureşti şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I - la acest din urmă eveniment vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Florin Cîţu.

De asemenea, la Sinaia şi la Carei vor avea loc ceremonii şi depuneri de jerbe şi de flori.

Ceremonii similare vor avea loc în cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă.