Veste bună pentru economia Spaniei: Va creşte cu aproximativ 1% în 2014

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-01-2014 21:11

Aflat la Bruxelles la prezentarea unei cărţi, ministrul spaniol al economiei a dat asigurări că aceste previziuni se vor confirma, ca urmare a reformelor structurale întreprinse de guvernul de la Madrid, consemnează agenţiile spaniole de presă.

'Am trecut prin momente foarte grele. Spania a fost pe punctul de a se prăbuşi, şi a constituit una dintre principalele probleme pentru viitorul zonei euro. Vestea bună este că 2014 va fi primul an de când a început criza, în urmă cu şase ani, în care vom avea o creştere de aproape 1% şi se va înregistra net crearea de noi locuri de muncă', a declarat De Guindos la evenimentul menţionat, la care au fost prezenţi directorul FMI, Christine Lagarde, precum şi ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble.

În acelaşi timp, ministrul De Guindos a recunoscut că este doar începutul unui drum lung şi greu, nescutit de noi probleme, printre care cea mai strigentă este constituită de faptul că Spania încă are o rată a şomajului de peste 26%. Reforma pieţei forţei de muncă, aprobată şi aplicată de guvernul spaniol, începe însă să dea rezultate, a mai spus ministrul spaniol.

AGERPRES