Dan Vîlceanu a făcut anunțul: DOMENIUL CHEIE, care toacă nervii românilor, care va primi cea mai mare sumă din PNRR

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 28-10-2021 14:59

PNRR-ul României a primit, joi, în avizul favorabil al Consiliului UE, iar ministrul interimar al Finanțelor, Dan Vîlceanu, spune că România poate cere avansul de 3,7 miliarde de euro. „Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost prezentat astăzi (joi - n.r.) în plenul ECOFIN, ședință la care am participat alături de premierul Florin Cîţu. Astfel, ultimul pas pentru ca România să solicite avansul de 3,7 miliarde de euro din Planul Național și Redresare și Reziliență a fost făcut la întâlnirea Consiliului ECOFIN, al miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană”, a spus ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.

Prin PNRR, România obține 29,2 miliarde de lei și care propune investiții și reforme profunde. Programul include 107 investiții din toate cele 15 domenii de politici publice, cea mai mare alocare fiind la transporturi, potrivit ministrului de Finanțe. Primii bani din PNRR vor ajunge în decembrie.