Maia Sandu, revoltată de prețurile la gaze: Nu e o normalitate, ci o anomalie

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-10-2021 18:59

Ne confruntăm cu o problemă gravă - creșterea prețurilor la gaze pe piețele internaționale. Nu este o normalitate, dar o anomalie.

O declarație în acest sens a fost făcută de președintele țării, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), transmite presa din Moldova.

"Ne confruntăm cu o problemă gravă, rezolvarea căreia nu ține doar de Republica Moldova. O creștere atât de bruscă este o lovitură pentru consumatorii casnici din mai multe state. Situația noastră este și mai grea din cauza guvernărilor iresponsabile din ultimii 30 de ani.

Nu au făcut nimic ca țara noastră să nu ajungă într-un astfel de blocaj. Alte țări au finanțat sistemul energetic pentru a evita o astfel de criză.

De 3 decenii suntem la cheremul regimului de la Tiraspol. Nu s-a investit niciun leu în energia regenerabilă, în schimb au înflorit scheme de milioane de dolari în sectorul energetic.

Din păcate, nu avem nimic, abia acum începem să lucrăm cu adevărat pentru securitatea energetică a țării", a declarat Maia Sandu.

Totodată, președintele țării a subliniat că a comunicat cu mai mulți șefi de state pentru a identifica soluții privind criza energetică.