Un nou meci bun petru Olimpiu Moruțan, o nouă victorie pentru Galatasaray

Autor: George Traicu
Publicat: 31-10-2021 20:10

Fotbalistul echipei Galatasaray, Olimpiu Moruţan, a înscris un gol în meciul câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Gaziantep FK, la care sunt legitimaţi Alin Toşca şi Alexandru Maxim. Partida a contat pentru etapa a XI-a a campionatului Turciei.

Moruţan, care a jucat până în minutul 75, a marcat în minutul 45-3.

Celălalt gol a fost înscris de Akturkoglu ’73.

Alexandru Cicâldău, celălalt român de la Galatasaray, a fost integralist. La oaspeţi, Toşca a jucat pe toată durata partidei şi Maxim până în minutul 77. Alexandru Maxim a primit cartonaş galben în minutul 26.

Galatasaray se află pe locul 6 în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce Gaziantep FK este pe 14, cu 12 puncte. Prima poziţie este ocupată de Trabzonspor, care are 27 de puncte.