VIDEO| Premierul Narendra Modi: 'India va atinge obiectivul de zero emisii nete până în 2070'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-11-2021 20:53

Premierul indian Narendra Modi a anunţat luni că ţara sa va ajunge la emisii zero de dioxid de carbon în 2070, o dată mult mai târzie decât cea stabilită de alţi poluatori, relatează Reuters şi AFP.

"Până în 2070 India va atinge obiectivul de zero emisii nete" de dioxid de carbon, a declarat el în discursul rostit la COP26, conferinţa mondială privind combaterea schimbării climatice de la Glasgow, dând asigurări că India îşi va respecta obiectivele "în litera şi spiritul" lor.

Modi le-a mai spus liderilor lumii la COP26 că India va creşte aportul energiilor regenerabile în mixul său la 50% până în 2030, informează Agerpres.ro.

De asemenea, şeful guvernul indian a cerut de la tribuna ONU un efort global pentru adoptarea unor stiluri de viaţă sustenabile "în locul unui consum prostesc şi distructiv".