Autoritățile din Veneţia au activat sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-11-2021 15:12

Furtunile şi vânturile puternice le-au determinat pe autorităţile din oraşul italian Veneţia să activeze sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor, denumit MOSE, a anunţat marţi pe Twitter primarul local, Luigi Brugnaro, citat de DPA.

Raportul situaţiei hidrologice, publicat marţi, precizează că autorităţile din Veneţia se aşteaptă la inundaţii începând de vineri şi că nivelul apei ar putea să crească cu până la 1,35 metri până miercuri seară.

Meteorologii au prognozat alte furtuni pentru zilele de miercuri şi joi, potrivit Agerpres.

Sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor MOSE - numele italian al profetului Moise - a fost conceput pentru a proteja Veneţia de creşterea nivelului apei în urma furtunilor. Sistemul constă în 78 de bariere pe care municipalitatea din Veneţia poate să le ridice în faţa a trei intrări în oraş şi a devenit operaţional în 2020.

Proiectul a avut un buget de 1 miliard de dolari şi nu a fost lipsit de controverse: corupţia, birocraţia, precum şi interesele politice şi economice au amânat construirea sa timp de mulţi ani.

Experţii afirmă că va fi nevoie, probabil, ca sistemul să rămână activ în permanenţă în jurul anului 2075 dacă schimbările climatice - şi implicit creşterea nivelului mărilor - nu vor fi reduse într-o manieră decisivă.