Noul primar al Romei intenţionează să rezolve problema gunoiului printr-un plan de 40 de milioane de euro

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 02-11-2021 21:00

Noul primar ales al Romei intenţionează să aducă sub control problema colectării deşeurilor din capitala italiană până la sfârşitul anului şi a anunţat marţi un plan de 40 de milioane de euro în acest sens, relatează dpa.

Planul are mai multe abordări, a declarat Roberto Gualtieri în cadrul unei conferinţe de presă, şi implică curăţarea străzilor, colectarea gunoiului aruncat, menţinerea vegetaţiei şi curăţarea canalizărilor.

Peste 1.000 de angajaţi ai companiei municipalităţii de colectare a deşeurilor, Ama Roma, vor fi trimişi pentru a curăţa cu regularitate mai multe drumuri şi căi de acces în oraş, a spus Gualtieri, un social-democrat.

Totuşi, politicianul în vârstă de 55 de ani a recunoscut că numai 57% dintre vehiculele cu care sunt curăţate străzile Romei şi camioanele de gunoi sunt în stare de funcţionare, potrivit Agerpres.ro.

Oraşul a fost grav afectat de această problemă a deşeurilor timp de ani de zile. Predecesoarea lui Gualtieri, Virginia Raggi, de la Mişcarea 5 Stele, nu a reuşit să rezolve problema, ceea ce i-a atras numeroase critici în perioada premergătoare alegerilor din octombrie.

Gualtieri a câştigat alegerile după ce a promis că va acţiona eficient în problema deşeurilor, care se explică frecvent prin deficienţe la gropile de gunoi, notează dpa.