Fetiță de patru ani dispărută dintr-un camping în Australia, găsită în viață după 18 zile

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-11-2021 11:23

O fetiţă australiană de patru ani, care dispăruse pe 16 octombrie dintr-un camping unde se afla alături de familie, a fost găsită "teafără" într-o casă miercuri, a anunţat poliţia, potrivit AFP.

Cleo Smith a dispărut în timp ce se afla cu familia într-o excursie cu cortul în Australia de Vest. Imediat după dispariţie, au fost lansate operaţiuni de căutare aeriene, maritime şi terestre care au implicat circa 100 de poliţişti, potrivit Agerpres.

Fetiţa a fost descoperită de poliţie încuiată într-o casă din Carnarvon, la circa 75 de kilometri sud de locul unde a fost văzută ultima dată cu 18 zile în urmă, a precizat poliţia, potrivit dpa.

"Unul dintre ofiţeri a luat-o în braţe şi a întrebat-o 'cum te cheamă' ", a explicat comisarul-adjunct Col Blanch. Micuţa i-a răspuns: "Mă numesc Cleo", a povestit el.

Poliţia, care a forţat, în jurul orei 1:00, intrarea imobilului în care se afla fetiţa, a declarat că a arestat un bărbat pentru audieri.

Bărbatul are 36 de ani şi nu are legături cu familia micuţei, a precizat comisarul Chris Dawson, din cadrul poliţiei din Australia de Vest.

Cleo s-a alăturat părinţilor ei la scurt timp după ce a fost descoperită de poliţişti. "Familia noastră este din nou completă", a scris mama ei, Ellie Smith, într-un mesaj care însoţeşte o fotografie cu fiica ei postată pe Instagram.

Smith povestise despre imensa disperare care o cuprinsese când a descoperit, la ora 6 dimineaţa, cortul familiei deschis şi absenţa lui Cleo.

Declaraţiile sale au declanşat un val extraordinar de solidaritate în toată Australia.

Timp de două săptămâni, căutarea lui Cleo a fost urmărită de toată ţara. În urma reîntâlnirii dintre micuţă şi părinţii ei, numeroşi australieni şi-au exprimat bucuria pe reţelele de socializare.

Poliţia nu a oferit detalii despre circumstanţele exacte ale dispariţiei lui Cleo sau despre cum a fost găsită.

"Am urmărit o mulţime de piste, iar aceasta ne-a condus la o casă privată", a declarat Dawson pentru radiodifuzorul ABC.

Poliţia oferise luna trecută o recompensă de un milion de dolari australieni (640.000 de euro) pentru orice informaţie care ar contribui la găsirea lui Cleo.